Articolele celui de-al patrulea volum al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului se referă la modalităţile prin care regimul îşi extindea controlul asupra vieţii culturale, infestând întreaga societate cu ideologie şi propagandă.
Articolele tinerilor istorici Gabriel Catalan şi Liviu Pleşa se completează în mod fericit prin prezentarea, de la general la particular, modului în care regimul comunist înţelegea să opereze. Eliminarea vechii şcoli istoriografice româneşti prin recluziune penitenciară sau marginalizare socială a fost înde-aproape urmată de controlul istoricilor şi al temelor lor, exercitat prin intermediul poliţiei politice.
Cercetătorul german Peter Weiss ne oferă o inedită analiză asupra relaţiilor de natură culturală între state supuse rigorilor comuniste în privinţa libertăţii de exprimare şi creaţie. Vizita scriitorului Günter Grass la Bucureşti, în 1969, şi inflexibilitatea acestuia în faţa imixtiunii activiştilor în acţiunile sale este un prilej pentru reflectarea noilor realităţi pe care Cortina de Fier le-a creat.
Ioana Macrea-Toma scrie despre primele decenii ale comunismului şi formele de instituţionalizare a scriitorilor pentru supraveghere şi blocaj. Autoarea ne prezintă gradele de control şi manipulare pe care politicul le exercită prin încadrarea scriitorilor în Uniunea de branşă. Retribuţiile, privilegiile, stipendiile, difuzarea literară prin revistele şi editura proprii anulează în mare măsură pretenţiile de independenţă ale autorilor de literatură. Evident că a fi membru al Uniunii nu însemna automat şi adeziunea la politica oficială, însă era imposibil să fii un scriitor celebru fără a fi membru al Uniunii.
O perspectivă originală ne oferă articolul profesorului George Ardeleanu „Hermeneuţii Securităţii (o fabulă tragi-comică)”. Plecând de la dosarele personale întocmite de Securitate anumitor scriitori, autorul dezvăluie maniera în care poliţia secretă intervenea până în conştiinţa scriitorului prin hermeneuţii săi, critici literari benevoli sau ocazionali. Analizele pe text îi vizează pe Constantin Noica, N. Steinhardt, Marin Preda, Ioan Alexandru şi Mircea Cărtărescu.
Modalitatea în care societatea românească, prin scriitori, activişti, ziarişti, oameni de ştiinţă a aderat la cultul personalităţii lui Ceauşescu şi a familiei sale, ne este descrisă de Alexandra Tomiţă în articolul „Cântând afonia puterii. Cultul personalităţii în România ceauşistă”. Toate acele date ale aniversărilor, mitingurile, omagiile, volumele, premiile şi medaliile ne sunt prezentate pentru a înţelege cum s-a ajuns la supradimensionarea unor personaje în personalităţi.
Despre ultimele zile dinaintea căderii comunismului şi realităţile de după Cortina de Fier scriu cercetătorii Sergiu Gherghina şi Ionuţ Trăistaru, prezentând mistificarea, cosmetizarea sau chiar minciuna grosolană pe care ziariştii de la Lumea le operează în reflectarea evenimentelor în paginile săptămânalului. Frânturi din realitatea reformatoare a statelor vecine pătrund în filele revistei doar mult prea târziu, atunci când lucrurile fuseseră tranşate de mult timp.
Prin studiile de caz alese prezentăm ambele feţe ale existenţei intelectualului în comunism: de la intelectualul angajat în construirea regimului şi modul în care acesta din urmă a înţeles să răsplătească fidelitatea şi devotamentul (Miron Constantinescu şi Vasile Mârza), cât şi cazuri ale unor scriitori care au luptat întreaga lor existenţă împotriva cenzurii comunismului şi Securităţii. Scriitorii s-au văzut în situaţia de a opta politic datorită imenselor presiuni pe care ideologia le impunea. Unii au fost incapabili să-şi negocieze conştiinţa, adesea cu preţuri inestimabile. Şantajul, iniţial camuflat, apoi de-a dreptul brutal, exercitat de Securitate asupra Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu pentru racolarea fiicei sale ca agent al statului comunist, a costat-o pe mamă viaţa, iar modul în care această opţiune a mamei a influenţat viaţa fiicei este sensibil detaliată de studiul Iuliei Vladimirov.
Consecinţele confruntărilor făţişe cu politica partidului sunt suportate şi de Adrian Marino sau de Ion D. Sîrbu. Textul despre refuzurile lui Marino semnat de Simona-Maria Pop reflectă opţiunea intelectualului trăitor în comunist care se vede închis, trimis cu domiciliu forţat, apoi marginalizat întreaga sa viaţă în condiţiile monopolului statului asupra mijloacelor de remunerare a producţiilor literare.
Cazul lui Ion D. Sîrbu prezentat de Clara Mareş vorbeşte despre confruntarea făţişă şi cotidiană cu Securitatea şi instrumentele ei: microfoane, informatori, urmăriri, avertizări, şantaje. Analizând dosarul de urmărire al lui I. D. Sîrbu observăm modalitatea continuă de luptă cu un regim totalitar, care nu voia doar angajamentul verbal, scris, ci şi cele mai intime gânduri, totalitatea fiinţei umane. Cu politeţe şi fermitate, mereu vertical, mereu lucid, Sîrbu iese victorios din marea bătălie, sertarele sale pline cu texte interzise de cenzură, confirmând-o.
Cele cinci recenzii se integrează temei propuse, completând un cerc imaginar: sociologia patronată de Miron Constantinescu în deceniul 6 este rediscutată din perspectiva lui Cătălin Zamfir, represiunea comunistă din domeniul istoriografie şi împotriva istoricilor este prezentată şi din poziţia de martor şi subiect a lui Dinu Giurescu.
Angajamentul intelectualilor faţă de comunism este dezvăluit fără urmă de tăgadă în recenzia după Antologia Ruşinii gândită de Virgil Ierunca.
Printre cele mai nocive categorii sociale în timpul comunismului, ca impact şi consecinţe, imediate sau pe termen lung, se numără cea a activiştilor. Recenzia lucrării profesorului Tismăneanu Perfectul acrobat Leonte Răutu. Măştile răului, ilustrează implicaţiile nefaste ale propagandei obtuze şi inflexibile pentru literatura română. În acelaşi registru, analiza lucrării Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă prezintă justificările actorilor direct implicaţi în supunerea şi controlul societăţii româneşti de către regimul comunist.
Pentru textele prezentate în acest număr al Anuarului IICCR am ales să introducem un mic rezumat în limba engleză, urmat de câteva cuvinte-cheie care pot permite şi cercetătorilor străini cunoaşterea temelor abordate.
Volumul al patrulea al anuarului IICCR prezintă frânturi de reconstituire a unei realităţi vechi de douăzeci de ani fără a avea intenţia discutării tuturor aspectelor care caracterizează complexele relaţii dintre intelectuali şi regimul comunist. Discuţia rămâne deschisă. S-au scurs doar două decenii de post-comunism. Mai avem nevoie de încă mult timp pentru a studia şi aprofunda acţiunile şi manifestările comunismului.